M-am mutat!

De acum ma gasiti aici:

http://blog.ruxandradragomir.com/

Din ciclul “Cele trei luni”, cap: Life sucks!

Cu alte cuvinte ce am aflat eu in cele 3 luni de zile:
1. Asa cum functionez extraordinar de bine, eficient  sub stress cand e vorba de job, studii, e valabil si in viata privata. Ca sa ma concentrez la ceva trebuie sa imi distrag atentia cu altceva.
2. Eficienta este buna, stressul face riduri.
3. Sexul nu e cel mai important, dar devine cand nu exista, atunci vezi toate celelalte aspecte negative
4. Un vis prinde la fel de usor aripi asa cum se si poate frange. Nu intotdeauna e binevenita o inlocuire cu un alt vis, ci mai degraba cu o autoevaluare si o stabilire a unui obiectiv adecvat, nici supra nici subestimat.
5. Atunci cand ai libertatea in mana, atunci ti-e cel mai dificil sa stii ce ai de facut cu ea. Moment in care mai dai odata sansa unui vis aparent pierdut. Dar am mai discutat despre aparent si real.
6. Reciprocitatea nu are ce cauta intr-o relatie ca si deziderat exprimat. ea vine de la sine daruind si primind in schimb mai mult, facandu-te ca data viitoare cand daruiesti sa daruiesti si mai mult. La fel si cu concurenta, e vorba de o echipa intr-o competitie alta decat relatia in sine, nu o concurenta in relatia lor.
7. Cu siguranta e adevarata zicala aia, apreciezi ceva atunci cand nu mai ai acel ceva. iar eu am fost acel ceva.
8.Viciile nu constau doar in obiceiuri: fumat, PC, alcool etc, ci si o persoana iti poate deveni viciu.Un astfel de viciu, de cele mai multe ori ascuns, iti poate fi echilibru, atat timp cat nu interfereaza unde nu are dreptul sa o faca.
LATER EDIT: Pot exista persoane cu care esti vaccinat, si persoane cu care esti virusat.

Dupa 3 luni, momentul: prezent

Prietenul si mai mult prietenul,  citat in mult prea naivul meu blog de acum 3 luni de zile, cu sarcasmul lui cel iritant avea pe undeva dreptate, ca visatorii sunt cu zanele, adica asa cumva, plecati cu sorcova printre norisori pufosi, ce depasesc cifra 9.
Armonizarea a visa cu a trai real, e cam rasuflata. Pai cum asa? Pai pentru ca in trei luni de zile m-am convins de ceea ce mi-era inca dificil sa privesc cu ochisorii mei cei visatori: nu exista fericire deplina, viata nu e usoara, nu exista oameni sinceri pe deplin, nu exista idealuri, visele nu se indeplinesc intotdeauna doar pt ca tu crezi cu adevarat in ele. Se trezeste mereu cate cineva sa iti dea o bata-n moalele capului sa iti revii. la realitate. Exista doar ambitie, vointa si mai ales puterea de a distinge aparentele de esente. Sunt multi cei care creaza vise sub vesmant de mentori, le alimenteaza si le canalizeaza, dar nu intotdeauna deontologic, etic, ci in folosul lor, sug setea de cunoastere, afirmare, cercetare si documentare in folos propriu. Astia sunt macelari de vise. Mai sunt si aia care indoctrineaza, “avem niste standarde in care credem”, “red rock solid”, “feedback constructiv” (nicidecum nu spunem “feedback negativ”) si “feedback pozitiv”, “OVT”, “eficiency”, “retention”, “nu e/ e nevoie de business” . As recunoaste si acum un angajat VODAFONE a.k.a VOODOOFONE sau VOMITAFONE, de acolo am ramas cu “schedula” si toata ziua-buna-ziua”nu e ok sa aia sau aia” ah, si “carteloizii” (utilizatorii de carlele). Pe astia ii consider ca fac spalare de creier in masa. Mai sunt si tradatorii, care te fac sa crezi intr-un vis comun si te lasa cu ochii in soare cand ti-e lumea mai draga. Nu am avut parte de ei, dar am avut parte de tradatori din’astia…”vinovatul fara vina”, care una spun si alta fac. Astora le spun “sunt convinsa ca tu asta crezi ca vrei sa faci/ dregi”. Mai sunt si cei cu adevarat mobilizatori de vise constructive, aceia sunt de fapt acei mentori care se exclud din prima categorie enumerata, cea a macelarilor, pt ca nu te traznesc, ci te ajuta intr-atat de mult incat in ceea ce te-au focalizat ai putut sa devii acel discipol care si-a intrecut mentorul. Dar asta e inca un vis al meu despre profesori.

Poate ar trebui sa cred in mine, sa fiu eu propriul meu vis. Sa investesc mai mult in mine, fara implicarea celorlalti. Dar nu traiesc in jungla, si nu sunt genul, tot visatoare cu OVT-uri am ramas, ca eu ma alimentez din ceilalti, dar parca nu prea vine de la sine, as vrea sa vina de la sine, sa nu mai creez eu conjuncturile ca ceilalti, cei care imi sunt sau ar trebui sa imi fie aproape sa imi ofere un serviciu FARA contra-serviciu?

Of, sincer, daca as fi in locul meu, si eu m-as iubi pe mine insami. As vrea ca cei care imi sunt aproape sa ma simta asa cum m-as simti eu pe mine in locul meu. Asa cum am obosit eu sa o fac pentru unii dintre ei, cei la care tin, si cand m-am oprit, s-a rupt siragul. Macar din cand in cand.

Vrem sa ajutam! Ajuta-ne si tu cu o informatie!

Imagine de la spectacolul “Un Craciun magic …” organizat pentru copiii orfani din judetul Brasov.

Acest mesaj se adreseaza tuturor celor care vor sa faca o fapta buna.
Ajuta-ne cu o informatie, si anume, daca stii (in orasul tau sau in satele din zona in care locuiesti) case de copii (orfelinate) care sa aibe nevoie de ajutor, mai ales din zonele defavorizate.
Lucrez la un proiect pentru a ajuta acesti copii.
Daca cunoasteti astfel de locatii va rog sa imi lasati detaliile raspunzand la acest post.
Va multumesc si va asigur de intreaga noastra consideratie!

Ruxi & Anca

Casnicia este un sport de echipa. Pragul de 5 ani

Am vrut sa pornesc postul cu titlul “Barbatii e porci”, dar era lipsit de profunzime si necaracteristic stilului meu ne-mistocaresc. Postul este scris de fapt dintr-un confortabil scaun de microbuz al traseului Fagaras – vazut si indragit doi bunici, via Brasov – schimb de microbuz, catre Bucuresti – aparat foto, concert si mai ales Simona. Deh, nu toata lumea care face scoli universitare si para universitare trece si “sala” ca sa aiba permisul si sa poata veni in Bucuresti la volan.

Barbatii e porci pentru ca unei dame blonde si caracteristic in vesnica intarziere nu i s-a oferit loc de catre nici un domn bine sau mai putin bine. In timpul asta, fara sa-mi pot ocupa timpul cu revista din cauza careia am intarziat la microbuz sau cu telefonul pentru ca aveam mainile ocupate cu mentinerea echilibrului, am gandit acest blog. Dar sa trecem peste, pana la urma am loc revendicat in microbuz, timp sa imi astern ganduri (pe bucati de hartii gasite in geanta si pe spatii libere din revista – bine ca imi inteleg inca scrisul) si cel mai important … am loc rezervat pe viata intr-o inima mare. Exista de mult, astepta doar sa fie revendicat, astepta sincronizarea.

Cateodata aspiratiile de cuplu cer rabdare, au nevoie de sincronizare si tatonarea terenului propriu. Si mai ales toleranta, pentru ca atunci cand te afli in faza de asteptare, de fapt intelegi contratimpii. Sunt lucruri pe care acum tu ai inceput sa ti le doresti, aspiratii spre care acum tinzi, dar spre care celalalt s-a dezobisnuit, intre timp, sa tinda. Totul din cauza unei banale nesincronizari. Lucruri pe care amandoi si le doresc, dar pe rand.

Probabil ca punctul critic coincide cu ceea se numeste “maturizarea cuplului”. Mi-au spus oameni mai mari si mai stiuti decat mine ca intr-o casnicie exita “pragul de 5 ani”. Ne-am impiedicat de acest prag si amandoi cu stangul. Cica daca te impiedici cu dreptul e loc de ghinion. La noi a fost cu noroc. A fost momentul in care ne-am lovit cap in cap si ne-am spus, uitandu-ne unul la altul, “Doamneee, da’ ce batuti in cap suntem”.

Am intampinat acest prag datorita ambitiilor si am realizat acum ca NU suntem in concurenta. Doi oameni care au ales un drum impreuna nu trebuie sa fie in concurenta. Ei iau un start de mana si trec finish-ul tot tinandu-se de mana. Ceea ce vreau eu sa creierez aici seamna cu atletismul, numai ca proba de stafeta. Cand unul alearga putin mai incet, celalalt alearga mai tare, pentru ca alearga spre acelasi lucru.

Pragul de 5 ani inseamna … multe lucruri … cel mai important este autocunoasterea si decizia. Decizia vine ascultandu-ti inima, care acum este atat de sensibila si de receptiva incat iti va spune exact ce isi doreste.

Mongolia, tara din trecut

De ce Mongolia tara din trecut? Pentru ca daca ajungi acolo ai impresia ca ai dat timpul inapoi cu 20 de ani, esti in epoca romaneasca de la anii 75-80, comunista, stearsa, obosita. Cand merg intr-un spital romanesc, inca nemodernizat, imi apar in minte instantanee cu Mongolia si ce am simtit acolo. Am sa incep cu povestea pornind de la drumul care a durat 9 ore cu rusescul Aeroflot: – pana in Rusia-Moskova cu un Tupolev, 3 ore zbor, apoi5 ore in aeroport cu laptopurile in brate si net wireless, si 7 ore de zbor pana in Mongolia cu un Airbus A319.

Am fost intampinati in Ulanbataar la ora zorilor, iar prima impresie a fost de tara peste care timpul a uitat sa treaca, a ramas proiectata intr-un trecut care imi este cunoscut si il regasesc in cuvintele celor care vorbesc de “epoca de aur a Romaniei”, dar un trecut pe care nu l-am trait pentru ca nu existam pe atunci. dar l-am cunoscut prin ceilalti. Acum aveam aceasta ocazie, am vazut ce inseamna sa nu ai o economie de piata asa cum ni se pare atat de firesc. Desi nu mai este o tara comunista de la 1992, ea se resimte. A fost o tara chinuita de razboaiele lor (cu Japonia si China), si ale altora (URSS), fracturata de lupte interne, saraca oricum si saracita …

Mongolia este locuita de doar 2,5 milioane de locuitori si este de sase ori cat Romania. Prima oprire o facem asupra capitalei: Ulan Bator, unde traieste peste 50% din aceasta populatie. Un oras febril, vechi, prafuit si afumat. Ei isi asigura caldura de la centrala care functioneaza pe baza de carbune, resursa principala a Mongoliei, mineritul fiind o ocupatie de baza a oamenilor, pe langa cresterea animalelor. Din cauza acestei centrale, care asigura incalzirea capitalei, seara este fum peste tot. Pe de alta parte, in acest cadru aparent anost, traiesc oameni plini de viata. Nu ii vezi tristi, zambesc si emana speranta. Iar femeile….spun eu adaptate mediului…pentru ca eu, iesita proaspat dusata si bibilita, in 5 minute eram ca dupa o zi si-o noapte de mers cu personalul. Nu le vezi cu parul scurt, imbracate sport … mereu sunt ca scoase din cutie. M-a frapat feminitatea lor.

Mongolia este tara ospitalitatii. Am simtit lucrul asta si ne-a impresionat. Doar ca … noua nu ne place carnea de oaie. Orice avea gust de oaie, drept pentru care in 12 zile m-am ingrasat 6 kilograme, deoarece mancam in fiecare zi la fiecare masa fie la restaurantul italian paste sau pizza fie la fast-food-ul korean. Pacat ca nu s-a intamplat asta sotului meu. Dar pentru experienta Mongoliei a meritat efortul ulterior de revenire la gabaritul normal.

LATER EDIT

Am vizitat toate muzeele, templele si orfelinatele din oras. M-au impresionat statuile lor din bronz budhiste, in poze se vede intr-un templu un budha de 30 m inaltime. Exista credinta peste tot in jur, oamenii nu sunt atat de tristi si abaturi ca la noi, desi fata de ei noi suntem mult mai departe. La vremea aceea, 2005 salariul mediu era la 10$, si bineinteles nu exista clasa de mijloc, ci doar saraci si bogati. Foarte multi tineri sunt trimisi la temple pentru a se calugari din cauza situatiei materiale. Parintii nu ii mai pot sustine, preferand sa fie crescuti acolo.

In orfelinat am fost frapata de curatenie si organizarea perfecta. Chiar daca inca folosesc scutece, am vazut dragoste si afectiune.  Am incaltat papuceii lor de siguranta mediului cat mai steril si am intrat peste tot. Copiii toti ma strigau “mama” iar eu i-as fi luat pe toti cu mine acasa.

Am curaj sa visez

Abba – I Have A Dream

Ma intrebam deunazi de ce nu mai visez noaptea

Visez prea mult ziua si noaptea probabil ma odihnesc, imi place sa pun creativitate in ceea ce fac si poate de aceea sunt o visatoare cu multe OVT-uri (oveteurile sunt orele suplimentare-overtime).
Pasiunea impaca visarea, fantezia cu realitatea de zi cu zi. Armonia dintre a face ceea ce iti place cu pasiune si imaginatie inseamna, cred eu, a visa sanatos. Imi doresc si voi deveni si profesor. Imi imaginez ca voi fi acel profesor care a format cel putin un discipol mai bun ca el. E un vis frumos zic eu, si atat timp cat imi doresc sa il realizez imi voi face cu pasiune meseria. Este un vis sanatos. Visurile acestea ne insufletesc si ne dau putere, fac echilibrul intre ceea ce spui tu, lumea reala aparenta si ceea ce suntem noi. Poate ca tine de adaptare si de fapt de pacea cu tine insuti. Toti avem nevoie de un refugiu de visare, imaginatia este a noastra si daca ea poate deveni realitate, perfect!

Am visat mereu sa am un job care sa tina doar de mine. Nu sunt omul “lucrului in echipa”, chiar daca sunt printre cele mai sociabile persoane pe care le poti intalni. Poate totusi dar doar in fruntea ei – a echipei. Imi doresc sa nu impart gloria cu nimeni, sa fie toata a mea si de asemenea daca am gresit sa port responsabilitatea integral.

Ma insufleteste ca acum mi-am indeplinit un alt vis neimplinit de foarte mult timp. Ai mei nu “m-au dat” la sport, balet, muzica. Am cochetat putin cu dansurile si aerobicul pe la sala dar asta nu era hobby. M-am pus pe cercetat si am decis: FOTOGRAFIA. Si sper eu sa se lege. Mai e o vorba…totusi e bine sa tintesti sus, e sansa de a ajunge cat mai departe in indeplinirea visului tau. De multe ori am simtit nevoia de a-mi impartasi planurile, visurile tuturor persoanelor din jurul meu. Nu intotdeauna se unesc de la fiecare ganduri pozitive. E suparator, dar se intampla … asadar am inceput sa ma feresc de negativitate si sa ma inconjor de oameni de la care am ce sa invat, cu care sa fac “un schimb de servicii”, care sa ma ajute sa imi indeplinesc visurile, sa cred in ele, sa creada in mine si sa inteleaga cum sa ma ajute atunci cand ma poticnesc pe drum.

“Era o vorba de duh (nu mai stiu cui ii apartine)….visatorii sunt plecati printre zane, de unde deducem ca se sugereaza subtil sa incepem sa traim in …..lumea reala.

Acum vine o intrebare fireasca(nu si-o pun toti …e adevarat)…. ce este lumea reala?
Inseamna oare munca in fiecare zi ca sa producem obiecte inutile care sa-i faca pe altii mai saraci si mai putin fericiti? Inseamna politica de cabinet, politze de asigurari, planuri de pensie, inregistrari de marci, colectare de taxe, cresterea cotei de piatza in vanzari de masini, debitare directa si lins in fund in cadrul corporatiei in care lucram?
Cine ar putea spune daca nu cumva toate acestea constituie de fapt …lumea falsa, lume creata de noi ..paradoxal…. ca sa uitam de cea reala, acea lume care o purtam in capetele noastre. Pana la urma amble lumi sunt produse ale imaginatiei si limbii.De ce trebuie sa fie una privilegiata in detrimentul alteia?
Maiestria celor priceputi intervine in momentul in care reusesc sa imbine si armonizeze lumea visarii cu cea a vietii de zi cu zi. ” - citat din blogul unui blogger visator cu norma intreaga
“The soul is the mirror of an indestructible universe.” – Leibniz
La cat mai putine coliziuni cu realitatea nociva tuturor visatorilor!

Mitul realitatii sau realitatea … virtuala

Ma minunez pe zi ce trece de cateva chestii trestii, zic eu grave. Simt in jurul meu la ceilalti o mai usoara si mai preferabila comunicare non verbala, oameni care se despart prin mailuri, marturisesc lucruri importante prin sms, socializare pe comunitati alde hi5, netlog, facebox … Ma ingrozesc vazand cum perceptia asupra realitatii se imbolnaveste, devine una tot mai virtuala, mai ireala si lipsita de obiectivism. In cazuri grave totul devine o stare patologica de pierdere a contactului cu realitatea si trairea intensiv a unei vieti interioare, create prin mediu virtual dupa niste criterii lipsite de noima. Singura diferenta fata de autism este ca la orice plonjare a cuiva in aceasta lume patologica genereaza reactii ostile, de iritare. Acesti oameni reusesc din ce in ce mai putin sa traiasca, sa se integreze, sa interactioneze cu falsa impresie ca aceasta lume virtuala creata dupa bunul plac si prpriile niveluri de performanta vine sa completeze acetse deficite.

Ma bucur pentru mine ca am reusit sa ies din plasa jocurilor massive multiplayer online, a chaturilor si haifaivurilor. Prefer sa pozez, am inlocuit o pasiune vicioasa si distructiva cu una creativa. Sa savurez o cafea compania unei prietene pe o terasa, sa ma plimb, sa ma odihnesc, sa-mi cert sotul cand uita ca 5 minute nu inseamna o ora …

E mult mai bine in realitate, chiar daca cea virtuala te lasa sa pari altfel, sa fii ce vrei … oricum in conditiile in care cei care TE STIU nu-ti iau in serios refularile complexelor tale de superioritate si incearca sa te aduca cu picioarele pe pamant. Chiar daca nu mai esti tu cel mai destept dintre toti, macar e totusi mai bine asa decat cel mai bun intre cei mai putin buni.

Nici macar nu m-am mai ingrasat de cand sunt mai reala!

Despre ceva ce nu se poate explica

Nu stiu daca doar mie mi s-a intamplat, dar am momente cand am pofta de … o anumita persoana din anturajul meu de apropiati. Un anume prieten simti ca este potrivit intr-o anumita situatie, un altul intr-o anume stare, la o anume confesare, sau unii prieteni sunt acolo pentru tine ca ajutandu-i sa te incarci pe tine facand ceva nereciproc. Azi mi-a fost “pofta” de acea persoana cu care ma potrivesc oricand si in orice stare, a carei prietenie o port cu mandrie de o surprinzatoare perioada de 9 ani. Ani pe axa timpului si multi kilometri pe axa spatiului. Frapant este ca variabila niciodata nu a mers pe minus ci doar pe plus. Am evoluat, am crescut, ne-am schimbat si maturizat indeaproape, mai indeaproape decat daca am fi locuit poate doar noi in acelasi catun. Este unul din lucrurile care pur si simplu se intampla, nu ai cum sa le explici, exprimi sau sa le directionezi. Poti doar sa te bucuri ca le traiesti. Sa stii ca oricand este acolo sa asculte, sa stie exact ce sa faca sau doar sa rosteasca, poate intr-un cuvant sau in ore insirate de dezbateri ca tu sa fi din nou in echilibru. Si sa te simti cu o comoara de bucurie mai bogat cand stii ca ai putut sa dai inapoi atunci cand s-a asteptat mai putin sau atunci cand a avut cel mai mult nevoie fara ca macar sa fi fost cazul sa o spui, sa ceri sau sa ti se ceara. Mi-as dori ca fiecare sa avem un suflet de nadejde mulat pe felul nostru de a fi, sa te faca sa te simti norocos ca mai sunt si altii ca tine si nu esti vreo ciudatenie nemaivazuta si nemaiintalnita, cu care sa te simti … cu adevarat “cosy”, liber.

Cred ca de fapt tot ce ar fi trebuit sa condeiez aici este doar atat: Iti multumesc ca existi!

Despre pasiune

“Dragostea este un tiran care nu cruta pe nimeni” (Corneille)

Dintre toate pasiunile omenesti, dragostea este fara indoiala pasiunea care a facut sa curga cea mai multa cerneala … si lacrimi. Poeti, scriitori, dramaturgi, amorezi ilustri sau anonimi, toti au demonstrat nevoia necesara de a celebra dragostea pasiune, dragostea torent care ne smulge si ne transfigureaza.

Filozofii ei insisi, iar Platon cel dintai, dupa care generatiile urmatoare au retinut calificativul “platonic” aplicat iubirii, au luat iubirea ca subiect de dezbatere si pasiunea ca obiect de analiza. Ma gandesc ca ceea ce este cu adevarat interesant, nu este iubirea-sentiment, ci ravagiile produse din pasiune cu dragoste in interiorul fiintei. Ca exemplu, povestea lui Othello si Desdemona, in tragedia lui Shakespeare, in care este vorba de o drama pasionala si care se termina in sange: eroul, incapabil de autocontrol, orbit de gelozie, nebun din dragoste, pierzandu-si orice urma a puterii de a rationa si judeca, ajunge pana la crima.

Acest exemplu este unul dintre cele mai celebre manifestari ale pasiunii exacerbate. Cine spune iubire – pasiune spune de fapt gelozie. Ori gelozia otraveste, ravaseste dragostea insasi chiar daca PUTINI INDRAZNESC SA RECUNOASCA ASTA.

Dragostea, iubirea este cea care modifica intelegerea normala a lumii, a ceea ce te inconjoara si substituie comportamentului normal al individului constient de starile sale pasionale irepresibile in care nu mai stie nici cine este nici incotro se indreapta, prin astfel de iubire el nu mai este stapanul sau.

Totusi, iubirea este cea care ne pune in ipostaza de a face LUCRURI MARI, care impinge omul sa se autodepaseasca, a se realiza deplin. Ar trebui atunci sa se atenueze (diminueze) pasiunile, sa le debarasam de consecintele lor degradatoare cu riscul de a le dilua (raci), pentru a le face acceptabile si pentru a le pune in valoare?

Exista vreun mijloc de a opera o clasificare intre pasiuni “bune” si pasiuni “rele”? Mi-a fost o intrebare foarte dificila pusa de un bun prieten. Am putea face o clasificare intre sentimente care inalta sau care coboara? (sentiments hauts et bas)

Daca dragostea te face orb, cum o spune intelepciunea popoarelor, probabil inseamna atunci ca dragostea ar apartine si filosofiei de a “ne fi deschis ochii”.

Paul Morand spuea: “Dragostea nu este un sentiment ci o arta”. Cred ca fericiti nu sunt decat cei care iubesc, cei care, implicit, se bucura de ei insisi sau cei care se bucura de sufletul lor, cei care se bucura de Dumnezeu, cei care se bucura de acestea NU PRECUM UN PRIETEN SE BUCURA DE PRIETENUL SAU CI CUM OCHIUL SE BUCURA DE LUMINA!

Cu siguranta nu suntem neaparat fericiti deoarece ne bucuram de ceea ce iubim: multi sunt nefericiti pentru a fi iubit ceea ce nu ar fi trebuit sa iubeasca. Totusi, nimeni nu este fericit daca nu se bucura de ceea ce iubeste.

Mereu indragostita,

MarulRosu.