M-am mutat!

De acum ma gasiti aici:

http://blog.ruxandradragomir.com/

Din ciclul “Cele trei luni”, cap: Life sucks!

Cu alte cuvinte ce am aflat eu in cele 3 luni de zile:
1. Asa cum functionez extraordinar de bine, eficient  sub stress cand e vorba de job, studii, e valabil si in viata privata. Ca sa ma concentrez la ceva trebuie sa imi distrag atentia cu altceva.
2. Eficienta este buna, stressul face riduri.
3. Sexul nu e cel mai important, dar devine cand nu exista, atunci vezi toate celelalte aspecte negative
4. Un vis prinde la fel de usor aripi asa cum se si poate frange. Nu intotdeauna e binevenita o inlocuire cu un alt vis, ci mai degraba cu o autoevaluare si o stabilire a unui obiectiv adecvat, nici supra nici subestimat.
5. Atunci cand ai libertatea in mana, atunci ti-e cel mai dificil sa stii ce ai de facut cu ea. Moment in care mai dai odata sansa unui vis aparent pierdut. Dar am mai discutat despre aparent si real.
6. Reciprocitatea nu are ce cauta intr-o relatie ca si deziderat exprimat. ea vine de la sine daruind si primind in schimb mai mult, facandu-te ca data viitoare cand daruiesti sa daruiesti si mai mult. La fel si cu concurenta, e vorba de o echipa intr-o competitie alta decat relatia in sine, nu o concurenta in relatia lor.
7. Cu siguranta e adevarata zicala aia, apreciezi ceva atunci cand nu mai ai acel ceva. iar eu am fost acel ceva.
8.Viciile nu constau doar in obiceiuri: fumat, PC, alcool etc, ci si o persoana iti poate deveni viciu.Un astfel de viciu, de cele mai multe ori ascuns, iti poate fi echilibru, atat timp cat nu interfereaza unde nu are dreptul sa o faca.
LATER EDIT: Pot exista persoane cu care esti vaccinat, si persoane cu care esti virusat.

Dupa 3 luni, momentul: prezent

Prietenul si mai mult prietenul,  citat in mult prea naivul meu blog de acum 3 luni de zile, cu sarcasmul lui cel iritant avea pe undeva dreptate, ca visatorii sunt cu zanele, adica asa cumva, plecati cu sorcova printre norisori pufosi, ce depasesc cifra 9.
Armonizarea a visa cu a trai real, e cam rasuflata. Pai cum asa? Pai pentru ca in trei luni de zile m-am convins de ceea ce mi-era inca dificil sa privesc cu ochisorii mei cei visatori: nu exista fericire deplina, viata nu e usoara, nu exista oameni sinceri pe deplin, nu exista idealuri, visele nu se indeplinesc intotdeauna doar pt ca tu crezi cu adevarat in ele. Se trezeste mereu cate cineva sa iti dea o bata-n moalele capului sa iti revii. la realitate. Exista doar ambitie, vointa si mai ales puterea de a distinge aparentele de esente. Sunt multi cei care creaza vise sub vesmant de mentori, le alimenteaza si le canalizeaza, dar nu intotdeauna deontologic, etic, ci in folosul lor, sug setea de cunoastere, afirmare, cercetare si documentare in folos propriu. Astia sunt macelari de vise. Mai sunt si aia care indoctrineaza, “avem niste standarde in care credem”, “red rock solid”, “feedback constructiv” (nicidecum nu spunem “feedback negativ”) si “feedback pozitiv”, “OVT”, “eficiency”, “retention”, “nu e/ e nevoie de business” . As recunoaste si acum un angajat VODAFONE a.k.a VOODOOFONE sau VOMITAFONE, de acolo am ramas cu “schedula” si toata ziua-buna-ziua”nu e ok sa aia sau aia” ah, si “carteloizii” (utilizatorii de carlele). Pe astia ii consider ca fac spalare de creier in masa. Mai sunt si tradatorii, care te fac sa crezi intr-un vis comun si te lasa cu ochii in soare cand ti-e lumea mai draga. Nu am avut parte de ei, dar am avut parte de tradatori din’astia…”vinovatul fara vina”, care una spun si alta fac. Astora le spun “sunt convinsa ca tu asta crezi ca vrei sa faci/ dregi”. Mai sunt si cei cu adevarat mobilizatori de vise constructive, aceia sunt de fapt acei mentori care se exclud din prima categorie enumerata, cea a macelarilor, pt ca nu te traznesc, ci te ajuta intr-atat de mult incat in ceea ce te-au focalizat ai putut sa devii acel discipol care si-a intrecut mentorul. Dar asta e inca un vis al meu despre profesori.

Poate ar trebui sa cred in mine, sa fiu eu propriul meu vis. Sa investesc mai mult in mine, fara implicarea celorlalti. Dar nu traiesc in jungla, si nu sunt genul, tot visatoare cu OVT-uri am ramas, ca eu ma alimentez din ceilalti, dar parca nu prea vine de la sine, as vrea sa vina de la sine, sa nu mai creez eu conjuncturile ca ceilalti, cei care imi sunt sau ar trebui sa imi fie aproape sa imi ofere un serviciu FARA contra-serviciu?

Of, sincer, daca as fi in locul meu, si eu m-as iubi pe mine insami. As vrea ca cei care imi sunt aproape sa ma simta asa cum m-as simti eu pe mine in locul meu. Asa cum am obosit eu sa o fac pentru unii dintre ei, cei la care tin, si cand m-am oprit, s-a rupt siragul. Macar din cand in cand.

Mongolia, tara din trecut

De ce Mongolia tara din trecut? Pentru ca daca ajungi acolo ai impresia ca ai dat timpul inapoi cu 20 de ani, esti in epoca romaneasca de la anii 75-80, comunista, stearsa, obosita. Cand merg intr-un spital romanesc, inca nemodernizat, imi apar in minte instantanee cu Mongolia si ce am simtit acolo. Am sa incep cu povestea pornind de la drumul care a durat 9 ore cu rusescul Aeroflot: – pana in Rusia-Moskova cu un Tupolev, 3 ore zbor, apoi5 ore in aeroport cu laptopurile in brate si net wireless, si 7 ore de zbor pana in Mongolia cu un Airbus A319.

Am fost intampinati in Ulanbataar la ora zorilor, iar prima impresie a fost de tara peste care timpul a uitat sa treaca, a ramas proiectata intr-un trecut care imi este cunoscut si il regasesc in cuvintele celor care vorbesc de “epoca de aur a Romaniei”, dar un trecut pe care nu l-am trait pentru ca nu existam pe atunci. dar l-am cunoscut prin ceilalti. Acum aveam aceasta ocazie, am vazut ce inseamna sa nu ai o economie de piata asa cum ni se pare atat de firesc. Desi nu mai este o tara comunista de la 1992, ea se resimte. A fost o tara chinuita de razboaiele lor (cu Japonia si China), si ale altora (URSS), fracturata de lupte interne, saraca oricum si saracita …

Mongolia este locuita de doar 2,5 milioane de locuitori si este de sase ori cat Romania. Prima oprire o facem asupra capitalei: Ulan Bator, unde traieste peste 50% din aceasta populatie. Un oras febril, vechi, prafuit si afumat. Ei isi asigura caldura de la centrala care functioneaza pe baza de carbune, resursa principala a Mongoliei, mineritul fiind o ocupatie de baza a oamenilor, pe langa cresterea animalelor. Din cauza acestei centrale, care asigura incalzirea capitalei, seara este fum peste tot. Pe de alta parte, in acest cadru aparent anost, traiesc oameni plini de viata. Nu ii vezi tristi, zambesc si emana speranta. Iar femeile….spun eu adaptate mediului…pentru ca eu, iesita proaspat dusata si bibilita, in 5 minute eram ca dupa o zi si-o noapte de mers cu personalul. Nu le vezi cu parul scurt, imbracate sport … mereu sunt ca scoase din cutie. M-a frapat feminitatea lor.

Mongolia este tara ospitalitatii. Am simtit lucrul asta si ne-a impresionat. Doar ca … noua nu ne place carnea de oaie. Orice avea gust de oaie, drept pentru care in 12 zile m-am ingrasat 6 kilograme, deoarece mancam in fiecare zi la fiecare masa fie la restaurantul italian paste sau pizza fie la fast-food-ul korean. Pacat ca nu s-a intamplat asta sotului meu. Dar pentru experienta Mongoliei a meritat efortul ulterior de revenire la gabaritul normal.

LATER EDIT

Am vizitat toate muzeele, templele si orfelinatele din oras. M-au impresionat statuile lor din bronz budhiste, in poze se vede intr-un templu un budha de 30 m inaltime. Exista credinta peste tot in jur, oamenii nu sunt atat de tristi si abaturi ca la noi, desi fata de ei noi suntem mult mai departe. La vremea aceea, 2005 salariul mediu era la 10$, si bineinteles nu exista clasa de mijloc, ci doar saraci si bogati. Foarte multi tineri sunt trimisi la temple pentru a se calugari din cauza situatiei materiale. Parintii nu ii mai pot sustine, preferand sa fie crescuti acolo.

In orfelinat am fost frapata de curatenie si organizarea perfecta. Chiar daca inca folosesc scutece, am vazut dragoste si afectiune.  Am incaltat papuceii lor de siguranta mediului cat mai steril si am intrat peste tot. Copiii toti ma strigau “mama” iar eu i-as fi luat pe toti cu mine acasa.

Am curaj sa visez

Abba – I Have A Dream

Ma intrebam deunazi de ce nu mai visez noaptea

Visez prea mult ziua si noaptea probabil ma odihnesc, imi place sa pun creativitate in ceea ce fac si poate de aceea sunt o visatoare cu multe OVT-uri (oveteurile sunt orele suplimentare-overtime).
Pasiunea impaca visarea, fantezia cu realitatea de zi cu zi. Armonia dintre a face ceea ce iti place cu pasiune si imaginatie inseamna, cred eu, a visa sanatos. Imi doresc si voi deveni si profesor. Imi imaginez ca voi fi acel profesor care a format cel putin un discipol mai bun ca el. E un vis frumos zic eu, si atat timp cat imi doresc sa il realizez imi voi face cu pasiune meseria. Este un vis sanatos. Visurile acestea ne insufletesc si ne dau putere, fac echilibrul intre ceea ce spui tu, lumea reala aparenta si ceea ce suntem noi. Poate ca tine de adaptare si de fapt de pacea cu tine insuti. Toti avem nevoie de un refugiu de visare, imaginatia este a noastra si daca ea poate deveni realitate, perfect!

Am visat mereu sa am un job care sa tina doar de mine. Nu sunt omul “lucrului in echipa”, chiar daca sunt printre cele mai sociabile persoane pe care le poti intalni. Poate totusi dar doar in fruntea ei – a echipei. Imi doresc sa nu impart gloria cu nimeni, sa fie toata a mea si de asemenea daca am gresit sa port responsabilitatea integral.

Ma insufleteste ca acum mi-am indeplinit un alt vis neimplinit de foarte mult timp. Ai mei nu “m-au dat” la sport, balet, muzica. Am cochetat putin cu dansurile si aerobicul pe la sala dar asta nu era hobby. M-am pus pe cercetat si am decis: FOTOGRAFIA. Si sper eu sa se lege. Mai e o vorba…totusi e bine sa tintesti sus, e sansa de a ajunge cat mai departe in indeplinirea visului tau. De multe ori am simtit nevoia de a-mi impartasi planurile, visurile tuturor persoanelor din jurul meu. Nu intotdeauna se unesc de la fiecare ganduri pozitive. E suparator, dar se intampla … asadar am inceput sa ma feresc de negativitate si sa ma inconjor de oameni de la care am ce sa invat, cu care sa fac “un schimb de servicii”, care sa ma ajute sa imi indeplinesc visurile, sa cred in ele, sa creada in mine si sa inteleaga cum sa ma ajute atunci cand ma poticnesc pe drum.

“Era o vorba de duh (nu mai stiu cui ii apartine)….visatorii sunt plecati printre zane, de unde deducem ca se sugereaza subtil sa incepem sa traim in …..lumea reala.

Acum vine o intrebare fireasca(nu si-o pun toti …e adevarat)…. ce este lumea reala?
Inseamna oare munca in fiecare zi ca sa producem obiecte inutile care sa-i faca pe altii mai saraci si mai putin fericiti? Inseamna politica de cabinet, politze de asigurari, planuri de pensie, inregistrari de marci, colectare de taxe, cresterea cotei de piatza in vanzari de masini, debitare directa si lins in fund in cadrul corporatiei in care lucram?
Cine ar putea spune daca nu cumva toate acestea constituie de fapt …lumea falsa, lume creata de noi ..paradoxal…. ca sa uitam de cea reala, acea lume care o purtam in capetele noastre. Pana la urma amble lumi sunt produse ale imaginatiei si limbii.De ce trebuie sa fie una privilegiata in detrimentul alteia?
Maiestria celor priceputi intervine in momentul in care reusesc sa imbine si armonizeze lumea visarii cu cea a vietii de zi cu zi. ” - citat din blogul unui blogger visator cu norma intreaga
“The soul is the mirror of an indestructible universe.” – Leibniz
La cat mai putine coliziuni cu realitatea nociva tuturor visatorilor!