“Dragostea este un tiran care nu cruta pe nimeni” (Corneille)
Dintre toate pasiunile omenesti, dragostea este fara indoiala pasiunea care a facut sa curga cea mai multa cerneala … si lacrimi. Poeti, scriitori, dramaturgi, amorezi ilustri sau anonimi, toti au demonstrat nevoia necesara de a celebra dragostea pasiune, dragostea torent care ne smulge si ne transfigureaza.
Filozofii ei insisi, iar Platon cel dintai, dupa care generatiile urmatoare au retinut calificativul “platonic” aplicat iubirii, au luat iubirea ca subiect de dezbatere si pasiunea ca obiect de analiza. Ma gandesc ca ceea ce este cu adevarat interesant, nu este iubirea-sentiment, ci ravagiile produse din pasiune cu dragoste in interiorul fiintei. Ca exemplu, povestea lui Othello si Desdemona, in tragedia lui Shakespeare, in care este vorba de o drama pasionala si care se termina in sange: eroul, incapabil de autocontrol, orbit de gelozie, nebun din dragoste, pierzandu-si orice urma a puterii de a rationa si judeca, ajunge pana la crima.
Acest exemplu este unul dintre cele mai celebre manifestari ale pasiunii exacerbate. Cine spune iubire – pasiune spune de fapt gelozie. Ori gelozia otraveste, ravaseste dragostea insasi chiar daca PUTINI INDRAZNESC SA RECUNOASCA ASTA.
Dragostea, iubirea este cea care modifica intelegerea normala a lumii, a ceea ce te inconjoara si substituie comportamentului normal al individului constient de starile sale pasionale irepresibile in care nu mai stie nici cine este nici incotro se indreapta, prin astfel de iubire el nu mai este stapanul sau.
Totusi, iubirea este cea care ne pune in ipostaza de a face LUCRURI MARI, care impinge omul sa se autodepaseasca, a se realiza deplin. Ar trebui atunci sa se atenueze (diminueze) pasiunile, sa le debarasam de consecintele lor degradatoare cu riscul de a le dilua (raci), pentru a le face acceptabile si pentru a le pune in valoare?
Exista vreun mijloc de a opera o clasificare intre pasiuni “bune” si pasiuni “rele”? Mi-a fost o intrebare foarte dificila pusa de un bun prieten. Am putea face o clasificare intre sentimente care inalta sau care coboara? (sentiments hauts et bas)
Daca dragostea te face orb, cum o spune intelepciunea popoarelor, probabil inseamna atunci ca dragostea ar apartine si filosofiei de a “ne fi deschis ochii”.
Paul Morand spuea: “Dragostea nu este un sentiment ci o arta”. Cred ca fericiti nu sunt decat cei care iubesc, cei care, implicit, se bucura de ei insisi sau cei care se bucura de sufletul lor, cei care se bucura de Dumnezeu, cei care se bucura de acestea NU PRECUM UN PRIETEN SE BUCURA DE PRIETENUL SAU CI CUM OCHIUL SE BUCURA DE LUMINA!
Cu siguranta nu suntem neaparat fericiti deoarece ne bucuram de ceea ce iubim: multi sunt nefericiti pentru a fi iubit ceea ce nu ar fi trebuit sa iubeasca. Totusi, nimeni nu este fericit daca nu se bucura de ceea ce iubeste.
Mereu indragostita,
MarulRosu.
:)